Motorola Moto G8 Power – smartphone de buget cu baterie de 5000 mAh şi Android 10

Telefoane Mobile

Motorola a aniversat 100 de milioane de unităţi Moto G vândute în întreaga lume, iar pentru a omagia această performanţă a anunţat lansarea a două noi modele parte din aceeaşi serie: Motorola Moto G8 Power şi Motorola Moto G Stylus. În cele ce urmează vom detalia puţin primul terminal, urmând ca pe cel de-al doilea să îl prezentăm ulterior într-un articol separat.

Motorola Moto G8 Power este un smartphone de buget, unul ce pare echilibrat la toate capitolele: display FullHD+, procesor Qualcomm Snapdragn 665 de tip octa-core, 64 GB stocare, baterie de 5000 mAh ce promite o autonomie de până la 3 zile, senzor de amprente pe spate, dizuoare stereo şi cameră cvadruplă cu senzor principal de 16 Megapixeli.

Observaţi că are puţin din fiecare, chiar şi protecţie împotriva picăturilor de apă. Există totuşi şi un minus important: lipsa NFC. Motorola Moto G8 Power va fi disponibil în România din luna martie la preţul recomandat de 999 lei.

Specificaţii complete pentru Motorola Moto G8 Power:

  • display IPS  de 6.4 inch cu rezoluție FullHD+ (2300 x 1080 pixeli), aspect 19:9, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 665 de tip octa-core, Adreno 610 GPU, 4 GB RAM, 64 GB spaţiu de stocare + slot pentru card microSD de până la 512 GB;
  • Android 10;
  • dual-sim, 4G VoLTE, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, hotspot, bluetooth 5.0, jack audio de 3.5 mm, port USB Type-C, scanner de amprentă, radio FM, difuzoare stereo;
  • 16 Megapixeli cu f/1.7, PDAF, EIS, LED flash + 8 Megapixeli ultra-wide de 118 grade + 8 Megapixeli telephoto cu f/2.2, zoom optic 2x + 2 Megapixeli macro cu f/2.2 şi tehnologie Macro Vision, cameră frontală de 16 Megapixeli cu f/2.0 şi tehnologie Quad Pixel;
  • baterie de 5000 mAh cu tehnologie de încărcare la 10W, 9.63 mm grosime şi 197 gr. greutate.

Sursa:
Categorii: motorola

Tag-uri: motorolaMotorola Moto G8 Power