Epidemia de coronavirus implică prea multe riscuri. MWC Barcelona 2020 a fost anulat

Diverse

În ultimele zile mai multe companii s-au retras de la MWC Barcelona 2020, însă în ultimele ore lucrurile au evoluat într-un ritm alert. În prima parte a zilei foarte multe companii au anunţat că se retrag de la târgul catalan, în total peste 35 luând decizii similare.

Deşi au încercat tot posibilul pentru a ţine evenimentul, factorii externi şi presiunile legate de epidemia de coronavirus au obligat organizatorii să anunţe inevitabilul: MWC Barcelona 2020 se anulează.

Târgul primeşte în medie la fiecare ediţie peste 100.000 de oameni, foarte mulţi dintre aceştia venind din Asia, în special China. Cum virusul poate fi “tăcut” până la 14 zile, câteva persoane infectate şi fără simptome ar fi putut deschide o Cutie a Pandorei în Europa.

Chiar dacă anularea MWC ediţia 2020 implică pierderi financiare uriaşe, în acest context sănătatea şi siguranţa oamenilor nu are preţ. Presiunea acum se mută în curtea asiguratorilor, cei ce trebuie să despăgubească organizatorii, companiile participante, jurnaliştii etc.

Sursa:
Categorii: diverse

Tag-uri: MWCMWC 2020MWC Barcelona 2020