Telekom Romania a anunţat rezultatele financiare pentru al patrulea trimestru din 2019

Retelistica

Telekom Romania a anunţat ce rezultate financiare a obţinut în al patrulea trimestru din 2019. Veniturile companiei au fost în creştere, acestea ajungând la 289 milioane euro, cu 19.3% mai mari comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. EBITDA ajustată s-a ridicat la 51.6 milioane de euro, în creştere cu 109% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Ce alte date interesante am găsit în comunicatul de presă:

  • veniturile din serviciile mobile au scăzut cu 1%, ajungând la 75 milioane euro;
  • veniturile din serviciile fixe au scăzut cu 5%, ajungând la 55.4 milioane euro;
  • 1.3 milioane clienți pe serviciile de televiziune, scădere de 8% vs aceeaşi perioadă de anul trecut;
  • 846.000 abonaţi la pachete de servicii integrate fix-mobil, creștere de 72% față de al patrulea trimestru din 2018;
  • 4 milioane clienți pe telefonia mobilă, din care 38% pe abonament.

La nivelul întregului an 2019 rezultatele financiare Telekom Romania sunt mai bune vs 2018. Compania a anunţat venituri consolidate de 980 milioane euro (+5%), EBITDA ajustată s-a ridicat la 144 mil euro (+5%), venituri din servicii fixe de 479 mil euro (+11%), veniturile din servicii convergente fix-mobil au crescut de la un an la altul cu aproximativ 30% etc.

“Suntem mulţumiti de performanţa din 2019. Am înregistrat creştere simultană pentru trei indicatori de performanţă majori – venituri, EBITDA şi flux de numerar operaţional, pentru prima oară în patru ani. Aceste rezultate ne fac încrezători că suntem pe drumul cel bun. Cu toate acestea, suntem abia la jumătatea drumului nostru către performanţă. Am stabilizat business-ul şi putem observa semnele de redresare. Trebuie să rămânem concentraţi şi disciplinaţi în execuţia strategiei noastre. Jocul nu s-a terminat, trebuie să jucam şi rundele următoare şi aceste runde vor fi pline de provocări. Suntem totuşi într-un punct bun, pentru că performanţa noastră a crescut şi în T4 2019, în ciuda unui context de piaţă competitiv.” a spus Nicolas Mahler, Director Executiv Financiar, Telekom Romania.

Categorii: telekom

Tag-uri: rezultate financiareTelekomTelekom Romania