Monitor de gaming BenQ EX2780Q – review

Eu sunt pentru gaming pe desktop PC + monitor și nu pe laptop dedicat. Asta din mai multe motive ce țin până la urmă de preferințe personale și nu neapărat din rațiuni complet obiective.

Una dintre chestiunile ce ține de gusturi (dar nu numai) este faptul că pe un notebook de gaming trebuie să faci un compromis în ceea ce privește afișajul. Mă refer aici strict la suprafața ecranului și nu la calitatea imaginii. Astfel, pe un laptop te poți duce până pe la un 17.3 inch, dar atunci pierzi tocmai una dintre calitățile unui notebook, anume portabilitatea.

În schimb, în cazul gamingului pe desktop PC și monitor poți crea un setup cu display cu mult mai mare, perfect pentru o astfel de activitate. Pentru mine, în ziua de azi, un minim acceptabil este de 24 de inch, dar nu aș refuza un monitor de 32 inch. Soluția de mijloc ar fi un ecran de 27 de inch, întocmai precum cel de față. Când rezoluția este 2K, sună și mai bine. 

Specificații pentru monitorul BenQ EX2780Q

Specificatii monitor BenQ EX2780Q

Design

Monitor BenQ EX2780Q

Am primit monitorul BenQ EX2780Q în cutia de retail, alături de suportul alcătuit din două segmente, de o telecomandă cu suport pentru ea, de un cablu HDMI, un cablu USB Type-C, un CD cu drivere și manual, cablu de alimentare, ghid de pornire rapidă și alte pliante cu informații diverse:

Pentru a monta suportul de birou pe monitor este nevoie de o șurubelniță tip stea spre a strânge două șuruburi ce sunt prinse de-a gata și nu pot fi scoase de pe bucata ce se fixează pe monitor. Standul ce stă efectiv pe masă se prinde de picior tot printr-un șurub, care se poate înfileta fără șurubelniță, ci doar strâns cu mâna.

Suportul nu oferă mari reglaje, permite doar înclinarea ecranului de la -5 la 20 de grade. Prea puțin din punctul meu de vedere.

În același timp, BenQ EX2780Q aduce prindere de tip VESA 100 x 100, ce se ascunde în spatele unui capac.

Piciorul standului are și el un capac, în spatele căruia poți să organizezi cablurile ce intră în monitor. Astfel, niciun fir nu rămâne la vedere, iar sistemul de prindere și mascare este eficient. Totuși, 3 cabluri vor sta foarte înghesuite acolo și de mai mult de atât nu cred că poate fi vorba.

Butoanele de control pentru meniul OSD sunt dispuse pe spatele monitorului, în zona din stânga-jos, cum privim dispozitivul din spate. Aici sunt 3 butoane convenționale și unul de tip joystick, ce poate fi și apăsat.

Mai există un control de tip fizic pe monitor, reprezentat de o rotiță pentru reglarea volumului din difuzoare sau a celui ce este redat prin jack-ul de 3.5 mm. Această rotiță este pe latura de sub ecran, către partea din stânga.

Pe marginea de sub ecran vedem o grilă tip fagure, de o nuanță portocalio-maronio-aurie :), aceeași culoare pe care o are și partea standului ce stă pe birou. În centrul acestei grile vedem zona cu senzorul de lumină ambientală, în partea stângă este logo-ul producătorului, iar în dreapta vedem sigla HDRi.

Marginile de sus și de pe lateralele ecranului sunt înguste, dar nimic nemaivăzut.

Tot în cadrul acestui capitol o să vorbesc și despre telecomanda pe care o primim în pachet. BenQ EX2780Q este primul monitor pe care îl tetstez ce vine cu telecomandă și, mai mult decât atât, în cutia produslui este și un suport din cauciuc pentru telecomandă. Acest suport chiar este o noutate.

Telecomanda este de mici dimensiuni, din acesată cauză este alimentată de o baterie de tip CR2032. Pe telecomandă sunt câteva butoane cu rol de scurtături către unele funcții – HDRi, activarea funcției Brightness Intelligence Plus sau a modului Low Blue Light și pentru preseturile egalizatorului audio. Sunt și butoane direcționale pentru parcurgerea meniului OSD sau butoane pentru reglarea volumului și Mute.

BenQ EX2780Q este un monitor cu un design cel puțin plăcut, ce include unele elemente menite să rupă monotonia (precum zonele într-o nuanță diferită, interesantă). Construcția este bună, materialele asemenea, însă nimic extraordinar. Singurul lucru care nu mi-a plăcut aici este dat de reglajele limitate, fiind disponibilă doar înclinarea ecranului.

Tehnologie

Monitor BenQ EX2780Q

BenQ EX2780Q propune câteva tehnologii pentru îmbunătățirea imaginii, precum:

  • HDRi – odată activat analizează imaginea și încearcă să o optimizeze prin crearea unui contrast îmbunătățit, fără însă a supra expune zonele luminoase și fără a pierde detaliile din zonele întunecate. De multe ori se văd diferențe în sens bun, dar mai sunt și situații în care denaturează imaginea. Pe de altă parte, conținutul nativ HDR este excelent reprodus, cu adevărat impresionant;
  • Brightness Intelligence Plus – folosește un senzor de lumină ambientală și reglează apoi luminozitatea și balansul de alb în așa fel încât imaginea afișată să fie aceeași indiferent de lumina din cameră;
  • Low Blue Light – filtre de lumină albastră ce protejează ochii împotriva oboselii după mai multe ore în fața monitorului. Sunt mai multe moduri de lucru al acestei funcții, cu mai multe preseturi de imagine și intensitate reglabilă;
  • Super Resolution – practic un mod ce încearcă să ofere un sharpness mai accentuat, dar care dacă este dus mai sus de valoarea 5 (din maxim 10 trepte) mai rău face imaginii;
  • Smart Focus – poți desemna o zonă pe ecran (un patrulater) pe care imaginea să fie afișată convențional, în timp ce restul ecranului va avea o luminozitatea mult mai scăzută, spre a nu deranja ochii inutil. Funcția este utilă pentru conținut gen YouTube, când oricum focusul este doar pe o zonă a ecranului;
  • Flicker Free și FreeSync sunt două tehnologii ce se întâlnesc la multe alte monitoare, dar asta nu înseamnă că sunt mai puțin importante pentru o imagine de calitate și pentru a obosi ochii cât mai puțin.

Galerie cu capturi de ecran din meniul OSD al monitorului BenQ EX2780Q:

Meniul OSD al monitorului BenQ EX2780Q este destul de logic structurat, deși nu sunt puține meniuri și submeniuri. Poți parcurge setările din joystick-ul de pe spatele monitorului sau, mult mai simplu, din telecomandă.

Imagine

Test dupa calibrare monitor BenQ EX2780Q

BenQ EX2780Q este promovat drept monitor de gaming, însă după cum am descoperit el este mai degrabă un monitor bun la toate. Adică, este perfect și pentru office (mai ales grație tehnologiei Low Blue Light), multimedia și chiar editare foto-video sau grafică și design.

În primul rând trebuie să vedem cum redă culorile din fabrică acest monitor. Am făcut teste de culoare cu colorimetrul LaCie Blue Eye Pro și un software dedicat.

Deviații Delta E în modurile prestabiilite de imagine de pe BenQ EX2780Q:

După cum se poate vedea, cel mai bun mod de imagine este cel Rec.709, dar nici cel Low Blue Light sau cele User și Standard nu sunt rele deloc.

După o calibrare atentă, am obținut niște deviații Delta E excelente pentru un astfel de monitor:

Valoarea medie pe Delta E94 este de doar 0.3 cu un maxim de 0.7 pe culoarea roșie. Pe standardul mai exigent Delta E2000 avem din nou valori surprinzător de bune: doar 0.5 deviație medie cu un maxim de 1.4 pe albastru. Orice deviație Delta E mai mică de 3 este considerată de neobservat de ochiul uman.

Luminozitatea maximă anunțată de BenQ pentru modelul EX2780Q este de 350 cd/mp, asta în mod peak, atunci când este activat modul HDR. Eu am măsurat și am obținut un maxim de 273 cd/mp, însă asta după calibrare și fără mod HDR activat.

Iată cum este distribuită iluminarea pe panoul monitorului BenQ EX2780Q:

Uniformitate iluminare monitor BenQ EX2780Q

Valori în cd/mp

Cu BenQ EX2780Q nu sunt probleme de light bleeding:

Monitor BenQ EX2780Q

Unghiurile de vizualizare sunt foarte largi, normal având în vedere că BenQ EX2780Q folosește un panou IPS. Deși pozele de mai jos nu sunt cele mai concludente și ar putea părea altfel decât este realitatea (aparatul foto, lumina din cameră), trebuie să mă credeți că nici la mai mult de 60 de grade nu apar probleme cu redarea culorilor sau pierderea contrastului.

Ecranul nu reflectă excesiv mediul ambiant, dar nici nu este un exemplu aici. Am întâlnit și mai bine, dar și mult mai rău.

Pentru gaming, BenQ EX2780Q este un monitor foarte bun, dar nu perfect. Rata de refresh este mai mult decât suficientă zic eu, la fel rezoluția, doar timpul de răspuns trebuia să fi fost mai scurt. Nu se prea poate la un panel IPS.

Mi-a plăcut intervalul dinamic al monitorului după calibrare. Practic, apar multe detalii din zonele întunecate, în timp ce zonele iluminate rămân bine definite. Aceste aspecte sunt foarte importante în multe tipuri de jocuri, iar aici BenQ EX2780Q este foarte bun.

Sunet

Monitor BenQ EX2780Q

Nu am testat până acum un monitor cu un sunet mai bun decât cel oferit de BenQ EX2780Q. Acesta pune la bătaie două difuzoare frontale pentru frecvențele înalte și medii și un woofer pe spate, în zona unde suntem anunțați că de sunet s-a ocupat devizia treVolo de la BenQ. Acum mi-am amintit că am testat de sistemul de sunet cu Bluetooth BenQ treVolo, cel ce folosește difuzoare electrostatice.

Sunetul oferit de BenQ EX2780Q nu este perfect, nu este mai bun decât de la o pereche de boxe dedicate, fie ele și unele de buget, de circa 150 – 200 de lei, dar este de departe cel mai bun sunet de pe un monitor testat de mine, așa cum am spus deja.

Înaltele și mediile sunt bine redate, nu perfecte, dar nu sunt probleme. Bass este din plin, dar nu are cum să fie acela adânc. Este ok, nimic mai mult.

Volumul maxim nu impresionează, nu este suficient decât dacă ești chiar în fața monitorului, dar măcar nu apar deloc distorsiuni la nivel maxim.

Prin jack-ul de 3.5 mm primim un sunet bun, dar cu nimic mai bun decât ceea ce oferă orice placă de bază a unui desktop PC actual. Volumul maxim nu este deloc grozav, deși unii s-ar putea să nu dorească mai mult. Totuși, pentru muzică, filme sau jocuri mai bine folosești sursa de sunet de la PC.

Conectivitate

Monitor BenQ EX2780Q

BenQ EX2780Q oferă suficient pentru 2020, dar nu tot ce trebuie. Adică avem un Display Port, două porturi HDMI 2.0, ambele compatibile HDCP 2.2 și un port USB Type-C cu suport video DP și suport de date. Lângă acestea stă și jack-ul de 3.5 mm pentru ieșire sunet.

Ar fi fost de preferat și niște porturi USB, poate un mini Display Port, de ce nu un DVI pentru unii. Astfel, deși oferă baza pentru ziua de azi, nu pot numi conectivitatea completă, decât ușor limitată.

Monitor BenQ EX2780Q

Toate porturile sunt orientate în jos, astfel cablurile pot fi trecute prin piciorul standului și pot rămâne ascunse acolo. Această dispunere îți permite un management bun al cablurilor și dacă ai de gând să prinzi monitorul de perete, fiindcă nu vor încurca nici într-un astfel de scenariu. 

Preț

Monitor de gaming BenQ EX2780Q – 2.576 de lei pe eMAG.ro

Concluzii

Monitor BenQ EX2780Q

BenQ EX2780Q este un monitor foarte bun, dar nu este nici ieftin. Sincer nu mă așteptam să coste atât, dar prețul de mai sus este întreg, fără a fi aplicată momentan vreo promoție. Am observat că pe Amazon.com, de exemplu, prețul este redus la 400 de dolari de la cel normal de 600 de dolari. Asta înseamnă că se poate ca și în țara noastră să vedem pe viitor o astfel de reducere, ce ar transforma acest monitor într-unul cu adevărat de recomandat.

BenQ EX2780Q este bun pentru orice, un monitor multifuncțional ce nu dezamăgește aproape din nicio direcție.

Cele mai importante puncte pro și contra pentru monitorul BenQ EX2780Q:

PRO

  • culori bune încă din fabrică și excelent reproduse după calibrare, panoul pe 10-bit chiar merită apreciat din acest punct de vedere;
  • conținutul nativ HDR este impresionant;
  • imagine de ansamblu de foarte bună calitate, contrast echilibrat, interval dinamic extins și luminozitate suficient de ridicată indiferent de condiții;
  • sunet de foarte bună calitate prin boxele integrate, cel mai bun monitor testat de mine din acest punct de vedere;
  • tehnologii eficiente pentru protecția ochilor. 

CONTRA

  • reglaje limitate oferite de stand, doar pe înclinare de la -5 la 20 de grade;
  • modul HDRi are momente, în funcție de conținut, când mai rău face imaginii;
  • conectivitate ușor limitată.
Categorii: hardwarerecomandarireviewstelevizoare-hardware

Tag-uri: 27 inch2KBenQculoaregamingIPSmonitormonitor 27 inchmonitor BenQmonitor gamingrecenziereviewtesteteste culoare