Cel mai scump smartphone rugged a ajuns la Orange

Telefoane Mobile

Orange își actualizează constant portofoliul de smartphone-uri, iar printre modelele de top de la companii mai puțin cunoscute în România și aici mă refer la OnePlus sau Xiaomi, se încumetă să aducă și telefoane mobile rugged cu preț de peste 3000 lei.

Cat S62 Pro cu 6 GB RAM și 128 GB stocare – 2850 cu Smart 15 sau 3211.84 lei fără semnarea unui contract.

Este un smartphone de nișă și am selectat câteva elemente ce-l individualizează:

  • certificare IP68 în ce privește contactul cu apa și praful (până la 1.5 metri pentru 35 de minute – da, știu că noul iPhone coboară până la 6 metri adâncime pentru 30 de minute). Mai este și o certificare MIL-STD-810H după standardele armatei americane, iar Cat precizează că noul smartphone rezistă la căderile pe beton de până la 1.8 metri adâncime înălțime;
  • ecranul IPS de 5.7 inch este protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 6, spatele este fabricat din plastic (nu necesită o husă de protecție), structura internă din aluminiu;
  • Qualcomm Snapdragon 660 + 6 GB RAM + 128 GB stocare și slot dedicat pentru cardurile microSD = pachetul hardware de pe Cat S62 Pro;
  • cameră cu termoviziune FLIR (modul Leptom 3.5) + 12 Megapixeli cu f/1.8 de tip wide cu dual pixel PDAF;
  • conectivitate decentă: Wi-Fi ac, bluetooth 5.0, localizare prin A-GPS, GLONASS, GALILEO și BDS, NFC, radio FM, USB type-C 2.0.

La puncte CONTRA aș nota faptul că filmează la 1080p când hardware-ul putea urcă și la 4K fără nicio problemă. Bateria de 4000 mAh nu este așa mare, vrei smartphone rugged = îți dorești și autonomie pe măsură. Ar fi fost excelent dacă acumulatorul integrat era de 5000 mAh, mai ales că are 11.9 mm grosime și cântărește 248 gr.

Pe Gadget.ro am testat Cat S61.

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro;
Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung GALAXY Note20 Ultra, Canon 70D pentru fotografiile făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Strix Scar III.
Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.