Unde poți completa declarația pe proprie răspundere și adeverință angajator într-un mediu securizat

Diverse

De mâine se aplică un set nou de reguli la nivel național, iar infama declarație pe proprie răspundere ajunge a fi utilizată de către cei ce sunt nevoiți să circule în intervalul 23.00 – 5.00.

Cea mai bună sursă spre a completa declarația & modelul de adeverință angajator îl aveți pe formular.sts.ro.

Mi se pare a fi una dintre cele mai simple metode și așa aveți și confirmarea că mergeți cu un document actualizat (au fost câteva modele de declarații până acum). Plus că discutăm de STS, iar datele completate acolo se află într-un mediu securizat etc.

România a intrat în al doilea val al pandemiei (peste 10.000 de cazuri pe zi), iar guvernul a instituit mai multe măsuri:

  • școala se desfășoară în online la nivel național, indiferent de numărul de cazuri din localități. Din câte am citit, Franța și Marea Britanie ce au intrat în carantină de curând au ales să nu închidă școlile (acum sincer nu știu dacă fac online sau cursurile sunt clasice, cu prezență în clasă etc – mă puteți ajuta cu informații în acest sens, în secțiunea de comentarii).
  • piețele agroalimentare în spațiu închis nu vor mai fi deschise (doar piețele agroalimentare în spațiu deschis vor funcționa);
  • petrecerile private sunt interzise;
  • nu poți ieși din locuință fără declarația pe proprie răspundere în intervalul 23.00 – 5.00 (poți ieși, dar dacă te întâlnești cu un echipa de poliție te poți alege cu amendă). Declarația poate fi scrisă și de mână, dar să respecte formularul de mai sus;
  • masca de protecție este purtată la interior și exterior, la nivel național.

Rămâne de văzut dacă aceste măsuri vor avea efectul scontat. Aflăm peste câteva săptămâni bune în funcție de evoluția numărului de cazuri. Nu prea înțeleg de ce este interzisă deplasarea pe timp de noapte, oricum și așa sunt mai puține automobile în trafic, iar hârțogăraia cu declarația nu ajută pe nimeni (mă rog, ajută statul ce în lipsa ei te procopsește cu o amendă).

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro;
Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung GALAXY Note20 Ultra, Canon 70D pentru fotografiile făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Strix Scar III.
Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.