Samsung Galaxy A51 a primit update la Android 11 cu One UI 3.0

Software

Samsung Galaxy A51 este un smartphone cu vânzări foarte bune, iar update-ul acesta nu face decât să bucure milioanele de utilizatori ce deţin acest model. Compania sud-coreeană a început să trimită notificările de actualizare către Android 11 cu interfaţa One UI 3.0.

Versiunea firmware este A515FXXU4DUB1 şi a fost confirmată deja de utilizatori din Rusia. Actualizarea va ajunge treptat la toată lumea, cei mai nefericiţi urmând a primi update-ul cel mai târziu prin luna martie.

Actualizarea vine cu patch-urile de securitate pentru februarie 2021, iar printre cele mai importante noutăţi aduse de One UI 3.0 bazat pe Android 11 regăsim:

  • interfață actualizată;
  • setările au fost simplificate. Căutarea din zona de setări a fost îmbunătățită și are capacitatea să recunoască sinonime, greșeli comune;
  • au redus numărul de butoane pentru setările rapide;
  • tastatura Samsung a fost actualizată și numărul limbilor suportate urcă la 370, lipirea de imagini copiate și coduri de verificare a devenit mai ușoară;
  • imaginile editate pot fi readuse la forma originală;
  • protecție sporită pe partea de confidențialitate. Poți seta ca o aplicație să aibă acces o singură dată la microfon, cameră sau locație pentru o singură dată;
  • în Ceas poți seta ora și numele alarmei ce vor fi citite cu voce tare atunci când te trezește de dimineață (nu știu câți vor aprecia acest feature);
  • nu mai poate fi utilizat Wi-Fi Direct spre a trimite fișiere către dispozitivele din apropiere, vei fi nevoit să treci pe Nearby Share. Poți primi fișiere în continuare prin Wi-Fi Direct.
Sursa: gizmochina.com

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro din anul 2012, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 7 Pro, Acer Aspire V3-571G și Nikon D3300.