Fabrica de componente auto a producătorului indian Sandhar Technologies va fi construită în comuna Prejmer, judeţul Braşov şi va crea 125 locuri de muncă

gAuto

La începutul acestei luni aflam că producătorul indian de componente auto Sandhar Technologies va deschide o fabrică în România, însă la momentul respectiv nu aveam prea multe detalii despre investiţie.

Prin intermediul Preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, aflăm şi ceva informaţii concrete despre acest proiect:

  • investiţie de 25 milioane de euro;
  • va crea 125 locuri de muncă;
  • va fi construită în Parcul Industrial Prejmer, comuna Prejmer, judeţul Braşov;
  • fabrica va acoperi o suprafaţă totală de 7000 mp (hale de producţie, depozite şi birouri);
  • producţia va începe din 2022.

“Împreună cu colegul meu, Todorică Șerban, vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov, am discutat cu o delegație reprezentând societatea Sandhar Ro. Este vorba despre o multinațională care deține fabrici în Barcelona, dar și în Mexic, India și Polonia, și produce piese din aluminiu prin injecție pentru industria auto. (…) Ambiția investitorilor este ca, după primul an de funcționare, fabrica de la Prejmer să asigure cel puțin o piesă pentru 30% din întreaga producție de autovehicule din Europa. Le-am mulțumit investitorilor pentru că au ales județul Brașov și i-am asigurat avem toată deschiderea să sprijinim orice inițiativă menită să creeze locuri de muncă și să valorifice potențialul uman și material de care dispunem la nivel județean”, a declarat Adrian Veştea.

Fabrica Sandhar Technologies din România va produce componente din aluminiu turnat sub presiune (aluminum die casting – ADC) pentru sisteme de ștergătoare și produse pentru mecanismele retractoare ale centurilor de siguranță.

Sursa: profit.ro

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro din anul 2012, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 7 Pro, Acer Aspire V3-571G și Nikon D3300.