Xiaomi Black Shark 4 şi Black Shark 4 Pro – smartphone-uri de gaming cu preț bun în China

Telefoane Mobile

Xiaomi a lansat două noi smartphone-uri de gaming, modelele Xiaomi Black Shark 4 şi Black Shark 4 Pro.

Cele două telefoane sunt similare din multe puncte de vedere, însă există şi câteva diferenţe ce justifică diversificarea:

  • versiunea Pro vine cu procesor Qualcomm Snapdragon 888 de tip octa-core, în timp ce varianta standard se opreşte la Qualcomm Snapdragon 870 de tip octa-core;
  • versiunea Pro utilizează un sistem de răcire cu lichid pe 2 straturi, în timp ce varianta standard are un singur strat;
  • versiunea Pro beneficiază de funcţia Xiaomi RAMDISK ce oferă utilizatorilor un plus de performanţă folosind RAM-ul ca stocare internă (sporeşte performanţa unor aplicaţii);
  • versiunea Pro vine cu RAM LPDDR5 la 6400 MHz, în timp ce varianta standard primeşte RAM LPDDR5 la 5500 MHz;
  • versiunea Pro vin cu o cameră foto triplă cu 64 Megapixeli + 8 Megapixeli ultra-wide + 5 Megapixeli pentru adâncimea de câmp, în timp ce varianta standard integrează un senzor principal de doar 48 Megapixeli.

Şi cam atât. Restul specificaţiilor hardware sunt identice:

  • display AMOLED E4 de 6.67 inch cu rezoluție 2400 x 1080 pixeli, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass, certificare HDR10+, luminozitate de 1300 nits, rată de refresh la 144 Hz, touch sampling rate la 720Hz, 111% DCI-P3;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 888 dezvoltat pe 5nm (Pro) / Qualcomm Snapdragon 870 dezvoltat pe 7nm, Adreno 660 (Pro) / 650 GPU, 6 / 8 / 12 / 16 (Pro) GB memorie RAM LPDDR5, 128 / 256 / 512 GB stocare UFS 3.1;
  • Android 11 cu JoyUI 12.5;
  • dual-sim, 5G SA / NSA, Wi-Fi 6, bluetooth 5.2, difuzoare stereo, NFC, USB Type-C 3.1, cititor de amprentă optic integrat în ecran, localizare prin A-GPS, GLONASS, BDS, GALILEO, QZSS și GNSS;
  • cameră principală cu wide de 64 Megapixeli (Pro) / 48 Megapixeli cu f/1.79, dimensiune a pixelului de 0.8 microni și PDAF, ultrawide la 120 de grade de 8 Megapixeli cu f/2.4, macro de 5 Megapixeli cu f/2.4, înregistrează video 4K cu până la 60 fps și 1080p cu până la 240 fps;
  • cameră frontală de 20 Megapixeli cu f/2.45, înregistrează video la 1080p cu 30 fps;
  • baterie de 4500 mAh cu încărcare la 120W (De la 0 – 100% în 15 minute), 220 gr. (Pro) / 210 gr și dimensiuni de 163.83 × 76.35 x 9.9 mm.

Xiaomi Black Shark 4 şi Black Shark 4 Pro vor fi disponibile în mai multe variante de culoare (negru, gri, albastru, roz, cyan) la următoarele preţuri (în China):

  • Xiaomi Black Shark 4 cu 6 GB RAM şi 128 GB spaţiu de stocare – 383 dolari;
  • Xiaomi Black Shark 4 cu 8 GB RAM şi 128 GB spaţiu de stocare – 414 dolari;
  • Xiaomi Black Shark 4 cu 12 GB RAM şi 128 GB spaţiu de stocare – 460 dolari;
  • Xiaomi Black Shark 4 cu 12 GB RAM şi 256 GB spaţiu de stocare – 506 dolari;
  • Xiaomi Black Shark 4 Pro cu 8 GB RAM şi 128 GB spaţiu de stocare – 614 dolari;
  • Xiaomi Black Shark 4 Pro cu 12 GB RAM şi 256 GB spaţiu de stocare – 691 dolari;
  • Xiaomi Black Shark 4 Pro cu 16 GB RAM şi 256 GB spaţiu de stocare – 813 dolari.
Sursa: fonearena.com

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro din anul 2012, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 7 Pro, Acer Aspire V3-571G și Nikon D3300.