Xiaomi şi-a schimbat logo-ul. Noua versiune este schimbată “radical”

Diverse

Ziua a doua a prezentării Xiaomi a adus lansarea smartphone-ului pliabil Xiaomi Mi Mix FOLD, cât şi o noutate la nivel de imagine: Xiaomi şi-a schimbat logo-ul.

Noul logo a fost creat de cunoscutul designer japonez Kenya Hara, profesor în cadrul Musashino Art University şi Preşedintele Nippon Design Center (NDC). Acesta împreună cu echipa sa au analizat o formulă matematică (x^n + y^n=1, unde când n=2 iese un cerc), variabile, legile vieţii şi multe altele şi au ajuns la asta:

Noul logo vs Vechiul logo

Noul logo vs Vechiul logo

După luni de dezbateri, propuneri, idei, au reuşit doar să îi rotunjească colţurile. Jumătate de oră au explicat oficialii Xiaomi cât de importante sunt noile schimbări, cum revitalizează brandul, cum prezintă acestea flexibilitatea şi voinţa companiei de a merge mai departe, cum noul logo dinamic reprezintă viaţa şi multe altele.

Băi nene, au rotunjit colţurile. Atât. Fontul la fel. Culoarea la fel (sau poate o idee mai închisă). Adevărat că fontul la numele Xiaomi este uşor diferit, dar asta e tot. Oare câţi bani a luat designerul pentru colţurile astea rotunjite ?

Via: nwradu.ro

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro din anul 2012, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 7 Pro, Acer Aspire V3-571G și Nikon D3300.