Bursa zvonurilor: ASUS ZenFone 8 Mini

Telefoane Mobile

Pe 12 mai ASUS va lansa noua serie de smartphone-uri ZenFone 8. Aceasta va fi formată din cel puţin trei noi modele: ASUS ZenFone 8,  ZenFone 8 Flip şi ZenFone 8 Mini.

Chiar dacă şi primele două device-uri sunt interesante, presa de specialitate a vorbit foarte mult în ultima perioadă despre ASUS ZenFone 8 Mini – telefon compact şi puternic.

Se zvoneşte că ASUS ZenFone 8 Mini va fi un flagship de dimeniuni reduse, însă cele mai noi randări ne arată un design mediocru, demn de smartphone-urile de buget:

În zona frontală avem o cameră selfie tip picătură de apă, iar pe spate descoperim cei doi senzori foto încadraţi într-un modul dreptunghic cu colţuri rotunjite. Este adevărat că nu avem scanner de amprente fizic, semn că acesta este întegrat în display, însă pe de altă parte nu dispare nici jack-ul audio de 3.5 mm (în segmentul flagship-urilor acest element nu prea mai există).

Mai sunt câteva zile până la prezentarea oficială, însă personal îmi pun semne de întrebare legate de specificaţiile hardware vehiculate anterior:

  • display OLED de 5.92 inci cu rezoluţie FullHD+ şi rată de refresh de 120Hz;
  • procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 888 + Adreno 660 GPU;
  • până la 16 GB RAM şi 256 GB spaţiu de stocare;
  • baterie cu tehnologie de încărcare rapidă la 30W;
  • cameră foto duală cu senzor principal Sony IMX686 de 64 Megapixeli + un senzor secundar Sony IMX663.
Sursa: slashleaks.com

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro din anul 2012, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 7 Pro, Acer Aspire V3-571G și Nikon D3300.