Smartwatch-ul Silvercrest cu display color IPS şi senzor pentru puls intră din 14 decembrie în oferta Lidl la 149 lei

Accesorii inteligente

Se pare că Lidl a intrat şi pe această nişă a device-urilor inteligente, în ultimul timp lansând periodic diverse produse din această categorie. Ultimul articol despre dispozitivele inteligente “home SMART home” s-a bucurat de un succes remarcabil şi sunt sigur că mulţi şi-au achiziţionat respectivele produse.

Începând cu 14 decembrie Lidl ne oferă un alt device interesant, un smartwatch Silvercrest ce va costa 149 lei. Pe pagina de prezentare a produsului nu sunt specificate prea multe detalii, ştim doar că ceasul este bun pentru:

  • înregistrarea pașilor, a caloriilor consumate, durata de activitate și pentru monitorizarea somnului;
  • afişarea orei, a datei, a informaţiilor meteo, a apelurilor telefonice, mesajelor, înregistrărilor în calendar și activităților mediilor de socializare;
  • înregistrarea obiectivului de mişcare zilnic prin funcţia de reamintire a mişcării;
  • a-ţi readuce aminte când trebuie să îţi administrezi medicamentele.

La nivel tehnic cunoaştem că smartwatch-ul dispune de ecran color IPS, senzor pentru puls, bluetooth şi cam atât. Device-ul beneficiază şi de certificare IP68 ce atestă rezistenţa la apă şi praf.

Ceasul va funcţiona cu o aplicaţie dedicată pentru smartphone, aplicaţie disponibilă în Google Play şi App Store.

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro din anul 2012, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 7 Pro, Acer Aspire V3-571G și Nikon D3300.