ASUS pregăteşte monitoare cu o rată de refresh de 180 Hz şi 240 Hz pentru gameri

Echipat şi cu tehnologie G-SYNC, ASUS PG248Q este un monitor pentru gamerii experimentaţi, capabil să asigure un timp de reacţie foarte competitiv în jocurile cu acţiune rapidă şi imagine fluidă în cele cu grafică complexă, chiar dacă numărul de cadre pe secundă generate de placa video are variaţii mari.

Până la un punct, ASUS PG248Q este un monitor obişnuit pentru jocuri, cu ecran Full HD de 24”, recomandat cu o rată de actualizare a imaginii la 120Hz. Neoficial, ecranul cu tehnologie TN poate fi setat cu o rată de refresh de până la 180 Hz, eliminând efectul de sacadare şi blur specific ecranelor LCD. Pentru ca reţeta să fie completă, funcţia G-SYNC elimină complet efectul de tearing sincronizând actualizarea ecranului cu imaginea trimisă de placa video, tehnologia funcţionând între 30Hz şi 180Hz.

ASUS PG248Q 2

Monitorul dispune de joystick dedicat pentru accesarea rapidă a listelor de meniuri şi încadrează ecranul cu o ramă subţire, ajutând configuraţiile multi-monitor.

Livrat cu un ecran de 24.5”, ASUS PG258Q duce rata de actualizare a imaginii la valoarea de 240Hz, păstrând totodată şi modulul G-SYNK pentru jocurile care nu pot rula cu un mumăr de cadre pe secundă atât de mare.

Ambele monitoare sunt recomandate cu un timp de răspuns de 1ms şi luminozitate maximă de 350 cd/m2, obţinută cu ajutorul unei surse de lumină WLED cu tehnologie flicker-free. Pentru atingerea ratelor de refresh menţionate şi funcţionarea tehnologiei G-SYNC, cele două monitoare sunt conectate la placa video folosind conexiune DisplayPort 1.2, respectiv DisplayPort 1.3/1.4.