Apple trebuie să plătească 950 milioane dolari către Samsung pentru că a comandat mai puține display-uri față de câte erau prevăzute în contract

Hardware

O informaţie interesantă vine de la compania Display Supply Chain Consultants, cea care într-o postare pe blogul oficial anunţă că Apple trebuie să plătească celor de la Samsung suma de 950 milioane de dolari deoarece a comandat mai puţine display-uri decât minimul stabilit în contractul comercial.

Contractul dintre Samsung şi Apple are stipulate câteva clauze clare care dacă nu sunt îndeplinite se lasă cu penalizări pentru partea ce nu reuşit să le respecte. În contextul pandemiei COVID-19 ce a scăzut destul de mult vânzările de telefoane inteligente la nivel global, Apple nu a reuşit să vândă atât de multe iPhone-uri pe cât şi-a propus şi a fost nevoită astfel să reducă cererea de display-uri OLED către Samsung.

Cererea a fost atât de scăzută încât nu a îndeplinit minimul cantitativ prins într-una dintre clauzele contractului, astfel încât compania americană trebuie să plătească diviziei de display-uri a Samsung aproximativ 950 milioane de dolari.

Se pare că Apple nu este la prima ispravă de acest gen, mărul muşcat nerespectând această clauză a minimului de comandă şi în trimestrul al doilea din 2019. Atunci Apple a preferat să comande mai multe ecrane în trimestul următor astfel încât să acopere valoarea penalizării din contract.

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro din anul 2012, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 7 Pro, Acer Aspire V3-571G și Nikon D3300.