Samsung Blade Bezel – primele detalii pentru un ultrabook cu cameră web integrată în ecran

Notebook

ZTE Axon 20 5G este primul smartphone din lume cu cameră selfie integrată în display (aceasta nu este vizibilă cu ochiul liber). Această tehnologie este la început de drum, tocmai de aceea rezultatele foto ale acestui smartphone realizate cu camera frontală sunt cel puţin modeste.

Probabil la acest lucru s-a gândit şi Samsung, această tehnologie trebuie întâi testată şi abia după ce ajunge la o oarecare maturitate poate fi implementată la scară largă. În această conjunctură producătorul sud-coreean a ales să facă primele încercări pe un ultrabook şi nu pe un smartphone (mult mai puţini utilizatori s-ar plânge de o cameră web slabă vs una selfie slabă).

Samsung Blade Bezel urmează a fi lansat în perioada imediat următoare, iar Samsung a prezentat deja un mic teaser în acest sens.

Ultrabook-ul ar urma să aibă un ecran OLED cu o grosime de doar 1 mm ce ar cântări 130 de grame (cu 30% mai puţin decât un display convenţional) şi ar oferi un raport display / corp de 93% (marginile vor fi foarte înguste).

Chiar dacă şi cele menţionate mai sus sună spectaculos, adevăratul selling point al acestui laptop ar urma să fie camera web integrată în ecran. Aceasta va fi adusă în premieră de Samsung pe un device al său, astfel că aşteptările ar trebui să fie în consecinţă.

Viitorul ultrabook Samsung arată demenţial, va fi subţire, uşor, elegant, foarte portabil. Rămâne de văzut şi ce preţ de achiziţie va avea.

Sursa: gsmarena.com

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro din anul 2012, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 7 Pro, Acer Aspire V3-571G și Nikon D3300.