După 30 de ani, NASA își îndreaptă din nou privirile spre Venus

După 30 de ani, NASA își îndreaptă din nou privirile spre Venus


Au trecut aproape 30 de ani de când NASA lansa sonda spațială Magellan, care a orbitat 4 ani în jurul misterioasei planete Venus, ascunsă de norii ei denși, până când misiunea s-a încheiat, prin prăbușirea controlată pe suprafața venusiană.

Administratorul agenției spațiale americane a anunțat astăzi doua noi programe care urmăresc explorarea cu mai multă atenție a planetei Venus: DAVINCI+ și VERITAS.

Se pare că NASA și-a luat în serios rolul de a descopri viață în afara planetei noatre. Mai ales după ce în 2020, cercetătorii desopereau urme de fosfină în atmosfera venusiană. Fosfina nu există ca și produs natural, ci doar ca și urmare a acșiunii unei forme de viață biologice.

DAVINCI+ (pe scurt de la Deep Atmosphere Venus Investigation of Noble gases, Chemistry and Imaging Plus) va avea o misiune ce va începe cu o coborâre de 63 de minute prin atmosfera planetei Venus, timp în care mai multe spectrometre vor analiza cu atenție compoziția învelișului gazos.

În același timp va prelua imagini ale coborârii pe planetă precum și a peisajului venusian.

VERITAS (prescurtare de la Venus Emissivity, Radio Science, InSAR, Topography, and Spectroscopy), va rămâne pe orbita lui Venus, de unde va studia, folosind spectroscopia din banda apropiată infra roșu, suprafața planetei, compoziția rocilor și activitatea seismică.

Cele două misiuni se vor completa reciproc, ambele fiind programate să călătorească către Venus între anii 2028 și 2030. Rezultatele cercetărilor lor vor aduce informații importante și decisive în stabilirea posibilității ca Venus să fie sau nu locuibilă.