Dacia Spring a strâns 40.000 de comenzi în 8 luni

Lansare Dacia Spring gAuto

Dacia a strâns aproape 40.000 de comenzi pentru primul său automobil electric – Dacia Spring.

7500 de comenzi vin din România. Restul de comenzi au fost date în Franța, Italia, Germania și Spania. În primele trei luni erau deja 16.000 de rezervări.

3500 de unități vor fi livrate până la sfârșit de an în țara noastră, iar primele unități au ajuns la clienți din octombrie. La nivel european au livrat 15.000 de unități.

Declarație oficială:

Interesul publicului pentru primul model electric al mărcii Dacia s-a menţinut constant şi după încheierea campaniei iniţiale, din iulie fiind înregistrate în medie în fiecare lună peste 5 000 de comenzi în Europa.

Beneficiind de o autonomie de până la 305 km conform ciclului WLTP City, Dacia Spring se dovedeşte a fi un mijloc de mobilitate adaptat unui public larg – majoritatea europenilor care utilizează în prezent un autoturism personal, indiferent de tipul de motorizare, parcurgând în medie doar 30 km pe zi.

Spring se afirmă în plus ca un vehicul de ofensivă, majoritatea clienţilor europeni care au cumpărat un Spring fiind la prima achiziţie a unui model Dacia (în Franţa, spre exemplu, 8 din 10 clienţi de Spring nu au mai avut în trecut un vehicul al mărcii)”

Primele impresii legate de Dacia Spring le găsiți aici.

Sursa: G4media.com

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro;
Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung GALAXY Note20 Ultra, Canon 70D pentru fotografiile făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Strix Scar III.
Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.