Allview intră pe piața de automobile electrice (primul model va fi lansat pe 16 decembrie)

Visual Fan SA intră pe piața de automobile electrice, iar primul model urmează a fi prezentat pe 16 decembrie, în showroom-ul Brady Auto Center ce este și primul dealer auto al companiei Visual EV SRL.

Visual EV SRL este deținută 95% de către Visual Fan S.A.

Primul automobil va fi expus în showroom-ul Brady Auto Center din București, din 16 decembrie. Cred că voi face o vizită, chit că sunt invitat sau nu. Pur și simplu, sunt curios ce model de automobil electric vor aduce sub brand propriu.

Prin lansarea acestei noi linii de business ne dorim să fim parte încă la început din tranziția către o mobilitate mai curată și mai durabilă, dintr-un viitor sustenabil, în care calitatea aerului va conta tot mai mult. În cei aproape 20 de ani de activitate, compania Visual Fan a anticipat tendințele și a înțeles nevoile consumatorilor, venind în întâmpinarea acestora cu produse adaptate solicitărilor primite din piață. În prezent, ne confruntăm cu această tendință de deplasare a companiilor din tehnologie către industria auto, ca urmare a gradului ridicat de inovare și tehnologizare a autovehiculelor. În plus, tendinţa de electrificare este tot mai accentuată, iar din aceste motive ne-am propus să venim în sprijinul utilizatorilor și potențialilor clienți de autovehicule electrice cu modele de mașini sigure, ce oferă un confort sporit datorită opțiunilor integrate și autonomiei crescute, dar și costurilor de mentenanţă cât mai mici. În viitor, dorim să ne aducem aportul pe această piață și în industria mașinilor electrice”, a declarat Lucian Peticilă – CEO Visual Fan S.A. și Visual EV S.R.L.

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro;
Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung GALAXY Note20 Ultra, Canon 70D pentru fotografiile făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Strix Scar III.
Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.