Signify lansează produse Philips Hue pentru iluminat ambiental în exterior: Inara și Calla

Accesorii inteligente

Signify și-a propus să aducă un plus de iluminat ambiental și pentru exteriorul casei, nu doar pentru interiorul locuinței. Cele două produse Philips Hue se numesc Inara și Calla.

1. Philips Hue Inara;

Este un felinar negru cu un stil vintage ce încorporează un bec cu filament. Lumina caldă albă este reglabilă, iar Inara a fost conceput pentru terasă sau verandă.

2. Philips Hue Calla;

Este un stâlp de grădină fabricat din oțel inoxidabil. Are 25 centimeti înălțime și poate fi montat în jurul grădinii, ascuns printre flori, plasat printre plante și copaci. Încorporează tehnologia low-volt ce ăl face ușor de configurat (poate fi conectat cu prelungitorul inclus la instalația Philips Hue Low-volt ce trebuie achiziționată separat).

Ambele produse sunt concepute să reziste la condiții meteorologice nefavorabile. Pot fi controlate prin aplicația Hue, prin telecomandă, voce sau printr-un senzor de mișcare în aer liber. Pot fi conectate la Philips Hue Bridge și suportă o sumedenie de automatizări inteligente.

În primul trimestru al lui 2022 urmează a fi adăugate efecte noi în aplicația Philips Hue (lumânare și șemineu).

Declarație oficială:

La Philips Hue, oferim cea mai avansată și personalizată experiență de iluminare inteligentă oriunde în casă, atât în ​​interior, cât și în exterior. Continuăm să dezvoltăm noi funcții plăcute pentru aplicația Philips Hue, de la experiențe captivante în întreaga ta cameră, până la noile efecte de „lumânare” și „șemineu”, care ajută utilizatorii noștri să creeze o ambianță extraordinară pe anumite lumini”, a declarat Jasper Vervoort, Business Leader Philips Hue la Signify.

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro;
Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung GALAXY Note20 Ultra, Canon 70D pentru fotografiile făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Strix Scar III.
Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.