MIUI 12 – detalii oficiale pentru versiunea globală + lista smartphone-urilor ce vor primi update

Software

La sfârşitul lunii aprilie Xiaomi a prezentat oficial toate detaliile pentru MIUI 12. Respectivele informaţii erau valabile pentru versiunea chineză a acestei interfeţe. Xiaomi a anunţat astăzi şi versiunea globală de MIUI 12, una ce integrează o serie de noutăţi interesante, cât şi câteva optimizări importante.

MIUI 12 aduce capabilități îmbunătățite de protecție a datelor private, care le vor permite utilizatorilor să gestioneze mai bine comportamentul aplicațiilor și să aibă un control mai mare asupra permisiunilor. Pentru a menține pe deplin informat utilizatorul, MIUI 12 adaugă o funcție de notificare asupra permisiunilor. Alerte intermitente vor apărea în bara de stare atunci când aplicațiile sensibile, inclusiv camera, locația și microfonul rulează pe fundal.

Noua interfaţă Xiaomi dispune de un design UI nou și animații de sistem variate. Datorită Mi Render Engine, MIUI 12 creează o experiență UI fluidă. Prin Mi Physics Engine, mișcarea elegantă a iconițelor de pe ecran simulează o curbă 3D care urmărește traiectoria mișcării din viața reală. Cu animații de sistem variate, MIUI 12 introduce o experiență de utilizare în care fiecare detaliu devine tangibil și real.

Noul „Super Wallpaper” vine cu reconstituiri uimitoare ale formelor de relief, bazate pe imaginile oficiale ale NASA. Imagini de fundal inedite transformă ecranele de Always-on display, Home screen și Lock screen într-o misiune spațială captivantă, dezvăluind noi părți ale unor planete îndepărtate pe măsură ce utilizatorul explorează sistemul.

Ce noi opţiuni şi îmbunătăţiri regăsim pe MIUI 12 ?

  • Multitasking – MIUI 12 introduce soluții multitasking sub formă de ferestre plutitoare. Când utilizatorul folosește gesturi pe un ecran complet, ferestrele plutitoare pot facilita operațiunile multitasking și fac mult mau ușoară schimbarea permanentă între aplicații. Ferestrele plutitoare pot fi ușor mutate, închise și redimensionate prin gesturi simple aplicate barei de acțiune;
  • Partajare – MIUI 12 a îmbunătățit funcția de partajare a ecranului pe alte dispozitive transformând telefonul într-o unealtă extrem de importantă pentru oricine are nevoie să susțină prezentări. Acum utilizatorul poate trimite pe alte device-uri documente, aplicații, video-uri, filme și jocuri care rulează pe ecranul telefonului său cu o singură apăsare;
  • Economisire a bateriei – MIUI 12 are un mod care permite economisirea avansată a bateriei. Cu această opțiune pornită, aplicațiile consumatoare de energie vor fi restricționate pentru a prelungi timpul de stand-by al telefonului și a reduce consumul bateriei atunci când aceasta este aproape descărcată. Apelurile, mesajele și conectivitatea la rețea nu vor fi afectate și vor rămâne pe deplin utilizabile;
  • Dark Mode – MIUI 12 vine cu un nou look și cu modul Dark îmbunătățit. Cu o paletă de culori mai închisă pentru fundalurile și aplicațiile de sistem, dar și pentru aplicațiile de tip third-party, modul Dark oferă o experiență de vizionare îmbunătăţită în medii cu lumină scăzută. Când modul Dark este pornit, utilizatorul poate alege, de asemenea, să regleze automat contrastul pentru a se adapta la lumina ambientală atunci când luminozitatea ecranului este redusă. De asemenea, modul întunecat reduce consumul de energie și este prietenos cu ochii;
  • App Drawer – Poco Launcher de la Xiaomi s-a dovedit a fi bine primit de utilizatorii globali. Funcția sa emblematică de – sertar al aplicației – este preluată acum la MIUI 12. Dacă utilizatorul o activează, toate aplicațiile vor merge acolo, ceea ce va face ecranul de start mai curat și mai clar. De asemenea, utilizatorul poate grupa aplicațiile automat în funcție de preferințe pentru a o găsi pe cea necesară în doar câteva mișcări de glisare.

Ce smartphone-uri vor primi update la MIUI 12 ?

  • Xiaomi Mi 9T (din iunie);
  • Xiaomi Mi 9T Pro (din iunie);
  • Xiaomi Mi 9 (din iunie);
  • Xiaomi Redmi K20 (din iunie);
  • Xiaomi Redmi K20 Pro (din iunie);
  • Xiaomi Redmi Note 7;
  • Xiaomi Redmi Note 7 Pro;
  • Xiaomi Redmi Note 8 Pro;
  • Xiaomi Redmi Note 9;
  • POCOPHONE F1;
  • POCO F1;
  • POCO F2 Pro;
  • POCO X2;
  • Xiaomi Mi 10 Pro;
  • Xiaomi Mi 10;
  • Xiaomi Mi 10 Lite;
  • Xiaomi Mi Note 10;
  • Xiaomi Mi 8;
  • Xiaomi Mi 8 Pro;
  • Xiaomi Mi MIX 3;
  • Xiaomi Mi MIX 2S;
  • Xiaomi Mi 9 SE;
  • Xiaomi Mi 9 Lite;
  • Xiaomi Redmi Note 7S;
  • Xiaomi Mi Note 3;
  • Xiaomi Mi MIX 2;
  • Xiaomi Mi MAX 3;
  • Xiaomi Mi 8 Lite;
  • Xiaomi Redmi Y2;
  • Xiaomi Redmi S2;
  • Xiaomi Redmi Note 5;
  • Xiaomi Redmi Note 5 Pro;
  • Xiaomi Redmi 6A;
  • Xiaomi Redmi 6;
  • Xiaomi Redmi 6 Pro;
  • Xiaomi Redmi Note 6 Pro;
  • Xiaomi Redmi Y3;
  • Xiaomi Redmi 7;
  • Xiaomi Redmi 7A;
  • Xiaomi Redmi Note 8;
  • Xiaomi Redmi Note 8T;
  • Xiaomi Redmi 8;
  • Xiaomi Redmi 8A;
  • Xiaomi Redmi 8A Dual;
  • Xiaomi Redmi Note 9s;
  • Xiaomi Redmi Note 9 Pro;
  • Xiaomi Redmi Note 9 Pro Max;
  • Xiaomi Mi Note 10 Lite.

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro din anul 2012, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 7 Pro, Acer Aspire V3-571G și Nikon D3300.