Easeus Every Sync, sincronizare de fișiere într-un mod rapid și ușor

Sincronizarea de fișiere a devenit un lucru comun în zilele noastre, și este relativ simplu să păstrezi actualizat conținutul unui director de pe PC cu un serviciu cloud.

Singurul impediement este că trebuie să muți tu manual fișierele într-un anumit director predefinit în aplicația serviciului cloud pentru a se produce sincronizarea. Iar acest lucru se poate dovedi consumator de timp pe termen lung, mai ales dacă ai multe directoare pe care dorești să le sincronizezi.

Ce se poate face, totuși, dacă dorești să sincronizezi conținutul unor directoare pe propriul PC (sau chiar pe un FTP ori folosind chiar unele servicii de tip cloud) cu puțin efort?

Sincronizare fișiere cu puțin efort

Este posibil să vrei ca toate fișierele de configurare ale unor aplicații des utilizate să fie copiate automat într-un anumit loc. Sau poate dorești ca documentele cele mai importante să aibă mereu câte o copie de siguranță.

Easeus Every Sync este o soluție comercială care simplifică sincronizarea fișierelor între directoare, pe același PC și nu numai. Dacă dorești să sincronizezi ori să păstrezi o copie de siguranță pentru unele fișiere, o poți face cu ușurință folosind această aplicație.

Easeus Every Sync

Ce am apreciat foarte mult la Easeus Every Sync este interfața prietenoasă și intuitivă.

Designul este minimalist iar butoanele sunt bine plasate, făcând Every Sync ușor de utilizat. Este ușor să creezi un profil de sincronizare cu această aplicație, chiar de la prima utilizare.

Configurarea este foarte simplă, practic se face în trei pași: se alege directorul care se dorește a fi sincronizat – sursă, se alege directorul în care să se sincronizeze conținutul – țintă, și tipul sincronizării: bidirecțională, de la sursă la țintă, de la țintă la sursă.

Cu alte cuvinte, poți alege sensul sincronizării: poate fi în ambele sensuri, când se produce o modificare în oricare dintre directoarele monitorizate pentru sincronizare să se propage automat și în celălat director, sau numai de la un director la altul.

Mai mult, se conectează chiar cu FTP-uri sau servicii cloud ca Dropbox sau Google Drive, făcându-ți viața mai ușoară dacă ai mai multe directoare pe care vrei să le sincronizezi.

Ce mi s-a părut că lipsește sau poate fi îmbunătățit este posibilitatea de a sincroniza doar anumite fișiere și nu tot conținutul unui director dar și posibilitatea de a alege ce tip de modificări să se sincronizeze (modificarea, ștergerea, etc).

Partea bună este că la ștergerea fișierelor acestea nu sunt eliminate complet de Every Sync, ci mutate în Recycle bin, deci sunt ușor de recuperat în cazul unei ștergeri definitive accidentale a fișierelor din directorul sursă.

În concluzie, pot spune că Every Sync este o soluție foarte ușor de folosit pentru sincronizarea fișierelor și merită încercată dacă te afli în căutarea unei astfel de soluții.

Compatibilitate: Windows 10/8.1/8/7/Vista/XP and Server 2003/2008/2012

.hex1184D7.dkoatedbuttonnormal,.hex1184D7.dkoatedbuttonnormal:visited{background-color:#1184D7!important;}.hex1184D7.dkoatedbuttonnormal:hover{background-color:#1184D7!important}Descarcă
Easeus Every Sync