Realme C21 – telefon ieftin cu certificare TÜV Rheinland High Reliability

Alături de Realme 8 5G ce dorește să democratizeze accesul la smartphone-urile cu conectivitate 5G, a fost prezentat și Realme C21 – primul smartphone cu certificare TÜV Rheinland High Reliability.

Înțeleg că certificarea TÜV Rheinland High Reliability se referă la o serie de teste (10 scenarii de test pentru utilizarea de zi cu zi, 7 scenarii pentru situații extreme și 6 pentru fiabilitatea componentelor).

Ce specificații îl animă pe Realme C21?

  • display IPS de 6.5 inch cu rezoluție 1600 x 720 pixeli, luminozitate de 400 nits, raport display / corp de 80.8%, 270 ppi și aspect 20:9;
  • procesor MediaTek Helio G35 dezvoltat pe 12nm cu 4 x ARM Cortex-A53 la 2.3 GHz și 4 x ARM Cortex-A53 la 1.8 GHz, 3 / 4 GB RAM și 32 / 64 GB spațiu de stocare, slot pentru cardurile microSD;
  • Android 10 cu Realme UI;
  • dual-sim, 4G, Wi-Fi b/g/n, bluetooth 5.0, jack de 3.5 mm, fără NFC, microUSB 2.0, localizare prin A-GPS, GLONASS și BDS, cititor de amprentă în partea spate;
  • 13 Megapixeli cu f/2.2, wide de 26mm cu PDAF, 2 Megapixeli cu f/2.4 de tip macro și 2 Megapixeli cu f/2.4 pentru adâncimea de câmp, filmează la 1080p cu 30 fps;
  • cameră frontală de 5 Megapixeli cu f/2.2 ce înregistrează la 1080p cu 30 fps;
  • baterie de 5000 mAh cu încărcare la 10W, 190 gr. și dimensiuni de 165.2 x 76.4 x 8.9 mm.

Da. Sunt și câteva concesii făcute spre a obține prețul de 499 lei și aici m-aș referi la folosirea unui microUSB în loc de USB Type-C și la lipsa NFC.

Care sunt prețurile din România pentru Realme C21?

  • Realme C21 cu 3 GB RAM și 32 GB stocare – 499.99 lei;
  • Realme C21 cu 4 GB RAM și 64 GB stocare – 649.99 lei.

La puncte PRO m-aș referi la bateria de 5000 mAh, la faptul că nu trece de pragul a 200 gr., că este testat în ce privește utilizarea pe termen lung de către un institut recunoscut din Germania, la faptul că rulează Android fără customizări majore în interfața grafică.

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro;
Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung GALAXY Note20 Ultra, Canon 70D pentru fotografiile făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Strix Scar III.
Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.