Google Chrome are un nou logo. L-aţi observat ?

Software

Dacă nu aţi aflat încă, Google Chrome are de câteva zile un nou logo. Posibil să nu îl fi observat încă deoarece actualizarea acestuia va veni treptat (deci poate nu l-aţi primit încă), sau poate pentru că schimbarea este insesizabilă.

Iată cum arată noul logo:

Trebuie să recunosc că iniţial nici nu mi-am dat seama care sunt diferenţele, dar da, acestea există. Comparativ cu logo-ul actual (cel folosit din 2014) dispare complet efectul 3D, ultimele rămăşiţe ale acestuia, umbrele de la îmbinarea culorilor, fiind şterse complet. Practic noul logo este 2D sau “plat”.

O altă diferenţă este aceea a cercului interior care acum este mai mare, iar albastrul său este mai intens. Şi dacă tot am adus vorba de culori, mi se pare că şi restul culorilor sunt mai intense, mai puternice, mai vibrante.

8 ani le-a trebuit celor de la Google să facă această schimbare “majoră”. Această noutate îmi aduce aminte de Xiaomi şi a sa schimbare de logo de anul trecut. Şi acolo au fost eforturi “uriaşe” pentru găsirea reţetei perfecte.

Sursa: theverge.com

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro din anul 2012, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 7 Pro și Acer Aspire V3-571G.