Sony a lansat comercial un aparat de aer condiţionat purtabil ce poate fi ascuns sub un tricou

Hardware

Sony Reon Pocket este un device cel puţin interesant, unul pregătit de producătorul japonez pentru Jocurile Olimpice de vară de anul acesta. Chiar dacă acestea au fost anulate, Sony a decis să lanseze comercial acest produs ca fiind primul aparat de aer condiţionat purtabil.

Pentru a fi utilizat de o persoană, aceasta trebuie să poarte un tricou special cu buzunar la spate. Sony Reon Pocket se montează în acel buzunar fără a face contact direct cu pielea, iar după pornire poate răcori pielea cu până la 13 grade Celsius. Există şi un mod de încălzire, acestea putând creşte temperatura corpului cu până la 8 grade.

Sony Reon Pocket vine cu o aplicaţie dedicată pentru iOS şi Android ce permite utilizatorului să controleze temperatura. Device-ul este echipat cu senzori de temperatură şi mişcare, astfel că în aplicaţie există şi un mod Auto ce poate fi setat.

Aparatul de aer condiţionat oferă o autonomie cuprinsă între un minim de 2 ore şi un maxim de 4 ore, iar timpul de încărcare al bateriei este de aproximativ 2 ore. Sony Reon Pocket costă în Japonia aproximativ 110 euro, iar tricoul special cu buzunar costă aproximativ 20 de euro.

La cât de mult urăsc căldura, parcă aş da 500 – 600 lei pentru un astfel de device dacă se dovedeşte a fi cu adevărat util.

Sursa: gizmodo.com

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro din anul 2012, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 7 Pro, Acer Aspire V3-571G și Nikon D3300.