ASUS Zenfone 8 – primele impresii

Acum ceva vreme, mai toate zvonurile anunțau un model Mini în seria ASUS Zenfone 8. Mai nou, am înțeles cu toții că de fapt ASUS Zenfone 8 Mini nu va exista, ba chiar am creionat principalele caracteristici pentru ambele modele ale flagship-urilor ASUS pregătite pentru 2021.

Eu am primit un ASUS Zenfone 8 încă de acum câteva zile, înainte de lansarea oficială. Inițial mă gândisem să am gata un review la această dată, dar apoi mi-am dat seama că acest telefon merită mai multă atenție din partea tuturor și că o recenzie completă are nevoie de mai mult timp spre a fi pregătită pe îndelete.

De aceea, mai departe puteți afla câteva dintre primele impresii legate de ASUS Zenfone 8, pentru ca în câteva săptămâni să am pentru voi un review detaliat.

Specificații complete ASUS Zenfone 8

Specificatii ASUS Zenfone 8

Cu toate că ASUS Zenfone 8 a ajuns la mine cu doar 4 zile înainte de anunțul oficial, sunt aproape convins că avem în față un exemplar de retail și nu unul de preproducție. Asta fiindcă nicăieri nu am găsit vreun mesaj care să ne anunțe că acest telefon nu este destinat vânzării, cum se întâmplă de obicei cu modelele destinate strict testelor media.

Astfel, în cutie am găsit pe lângă telefon, încărcătorul pe USB Type-C și cablul aferent plus o husă din plastic negru rigid, agrafă pentru slotul sim și un mic ghid de utilizare. În esență, tot ce ai găsi în mod normal în pachetul de retail.

ASUS Zenfone 8 poate fi ales în două culori pentru carcasă. Noi avem în față un Obsidian Black, dar mai există și nuanța Horizon Silver.

ASUS Zenfone 8

De la primul contact înțelegi de ce au fost atâtea zvonuri cum că acest smartphone va purta denumirea Mini. ASUS Zenfone 8 este unul dintre cele mai compacte flagship-uri pe care le poți avea la momentul de față. Și este un telefon de top în adevăratul sens al cuvântului, unul ce nu a făcut mari sacrificii spre a ajunge la acest format compact.

ASUS Zenfone 8

ASUS Zenfone 8 se prezintă cu un spate din sticlă Corning Gorilla Glass 3 finisată mat. Nu prinde deloc urmele sau amprentele degetelor și se simte cumva mătăsos la atingere. Telefonul nu oferă cel mai bun grip, dar nici nu este extrem de alunecos. Din păcate, nici cu husa din plastic rigid nu se rezolvă problema aderenței, aceasta fiind și ea destul de alunecoasă.

Modulul camerei principale cu cei doi senzori integrați, dintre care cel wide cu sistem OIS, nu iese aproape deloc din profilul general.

ASUS Zenfone 8

Este adevărat și că ASUS Zenfone 8 nu este dintre cele mai subțiri telefoane ale momentului, așa că nu-i neapărat o performanță asta.

Ca design, cu toate că butonul Power ar putea fi considerat o micuță pată de culoare, aș aprecia totuși că telefonul este cumva tern. Până la urmă nu știu cu ce ar putea ieși în evidență, fără însă a deveni excentric.

Porturile de conectivitate sunt dispuse doar pe marginile de sus și de jos, pe stânga nu avem niciunul, iar pe dreapta sunt butoanele pentru reglarea volumului și cel Power.

Ecranul integrează atât camera frontală, ce este dispusă într-un decupaj tip bulină în colțul din stânga-sus, cât și senzorul de amprentă. Acesta este optim amplasat, cumva la circa un sfert din distanța de la baza ecranului până sus. Un detaliu poate minor, dar care aduce un plus pe partea de ergonomie.

Raportul dintre corp și ecran nu este unul care să bată recorduri, însă nici nu mi s-a părut deranjant.

Construcția telefonului este demnă de statutul de flagship. ASUS Zenfone 8 este solid, bine finisat cu materiale de înaltă calitate.

Câteva cuvinte despre ecran și sunet. Trebuie să analizez mai în detaliu aici și să păstrez câte ceva și pentru review, așa că acum mai mult detalii tehnice.

Ecranul este de proveniență Samsung, este AMOLED de tip E4, adică face parte din cea mai recentă generație de astfel de panouri. Oficial, se pare că poate ajunge la o luminozitate maximă de 1100 nits, în peak. Producătorul anunță că acest display este compatibil HDR10+ și acoperă în proporție de 112% spectrul DCI-P3 și de 151.9% pe cel sRGB. Rata de refresh poate urca până la 120 Hz, cu un timp de răspuns de 1 ms și un touch sampling rate de 240 Hz. Pe scurt, un ecran ce se anunță de top.

Sunetul extern cade în sarcina a două difuzoare. Unul este cel de pe latura de jos și este cu 3 magneți, celălalt este cel de sus, ce este folosit și în apeluri și vine cu 7 magneți. Ambele difuzoare folosesc tehnologie Dirac HD Sound și au câte un amplificator separat, model Cirrus Logic CS35L45 Mono. Cum se aude? Mă mai interesez și revin în review pe această temă :).

Deși este foarte compact, ASUS Zenfone 8 nu a pierdut jack-ul de 3.5 mm, de unde anunță că redă un sunet Hi-Res, grație utilizării unui DAC Qualcomm Aqstic WCD9385. 

Ca un prim minus, nu avem slot pentru card de memorie.

Revenind la plusuri, ASUS Zenfone 8 este rezistent la imersie și la pătrunderea prafului conform standardului IP68.

Ce aș mai vrea să ating în acest material ține de alte câteva detalii tehnice:

  • bateria de 4000 mAh nu se încarcă extrem de rapid pentru standardele actuale, suportând o putere maximă la alimentare de 30W. Însă, acumulatorul se laudă cu tehnlogie STP (Specific Tab Process), ce-i permite să se încarce dinspre mijloc către margini, proces ce permite o impedanță și o temperatură mai scăzute în timpul încărcării și al descărcării;
  • memoria RAM este de tip LPDDR5, spațiul de stocare unul UFS 3.1, componente care combinate cu cel mai puternic procesor Qualcomm al momentului alcătuiesc un ansamblu hardware dintre cele mai performante;
  • conectivitate dual-sim 5G, cu suport SA (n77 și n78) și NSA (n1, n2, n3, n5, n7, n8, n12, n20, n28, n38, n77 și n78) și Wi-Fi 6E 2×2 MIMO tri-band cu suport pentru benzile de 2.4, 5 și 6 GHz;
  • trei microfoane integrate cu tehnologie OZO Audio Zoom și Noise Reduction.

Deocamdată atât de data asta.

ASUS Zenfone 8

Ca și concluzie, pot afirma că ASUS Zenfone 8 este fix ceea ce și-a propus să fie: unul dintre cele mai performante și complete smartphone-uri în formă compactă. Are multe, foarte multe atuuri de partea sa, dar, cum nimic nu este niciodată perfect, nici acest telefon nu poate fi.

Nu sunt multe puncte contra și cam singurele minusuri la care mă pot gândi acum sunt lipsa unul slot de card de memorie și poate absența încărcării wireless. În rest, ASUS Zenfone 8 bifează bine oricare dintre capitolele de analiză și nici cu prețul nu stă rău deloc. Cel de plecare în Europa este de 599 Euro, un preț excelent raportat la tot ce oferă, dacă mă întrebați pe mine.

Despre autor

Darius Pană

Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește realme 7 Pro, Canon EOS M100 + Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon 50mm 1:1.8 STM.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *